Suferinţa sfântului martir Isidor

În primul an de domnie al împăratului Decius, a ieșit un decret care ordona recensământul soldaților și adunarea lor în regimuri.

În această ocazie, navele voivodului Numerius au ajuns pe insula Chios [Insula Chios se află în Marea Mediterană (în partea de nord a acesteia).] pentru a aduna aici toți tinerii destinați serviciului militar.

În acea vreme, pe insula Chios locuia Sfântul Isidore, originar din Alexandria, un om puternic în trup şi curajos în spirit, un creştin în credinţă.

El a trăit o viață plăcută lui Dumnezeu, mereu încetinind să postească și să facă binele; el a fost străin de lucrările de vanitate și de plăcerile murdare ale acestei lumi; în același timp, el s-a abținut de la lucrările murdare ale elenilor. Acest Isidor pentru curajul și curajul său a fost înregistrat în rândul războinicilor și a fost alăturat la regimentul Numeriyev.

În curând, de la împărat a ieșit un nou ordin, - să forțeze toți creștinii să se închine zeilor romani; cei care nu se închinau trebuiau să fie forțați să facă acest lucru prin tortură: în mod special, a fost ordonat să se supravegheze soldații; dacă printre ei se afla un creștin, a fost poruncit să-l forțeze la

să se închine şi să aducă jertfe idolilor, conform vechilor obiceiuri romane.

Dar un centurion pe nume Iulius s-a apropiat de guvernatorul numit Numerius şi i-a spus că fericitul Isidor a devenit creştin.

"Tu nu asculţi de porunca împăratului nostru Deci şi nu vrei să-i jertfeşti zeilor?" Sfântul Isidor a răspuns: "Cine sunt zeii voştri ca eu, un creştin, să le jertfesc?

"O, blestemător rău şi necredincios, tu eşti cel care merită o mare pedeapsă".

"De fapt, sunt vrednic să sufăr pentru numele Domnului meu. Pentru numele Său preasfânt sunt dispus să accept orice suferinţă şi chiar şi moartea, ca Domnul meu să mă facă să am aceeaşi soartă cu sfinţii martiri care au suferit pentru numele Său înaintea mea".

Dar eu cred şi sper cu tărie că toţi cei care cred în El şi se încred în numele Său sfânt nu vor muri niciodată, aşa cum a spus şi Domnul nostru Isus Cristos: "Cel ce crede în Mine, chiar dacă moare, va trăi" (Ioan 6:47).

"Vei aduce, Isidor", spuse Numerian, "o jertfă zeilor dacă vrei să rămâi în viaţă sau nu?" Sfântul a răspuns: "Dacă mă omori, nu ai putere asupra sufletului meu".

De aceea, îndrăznesc să-mi fac tot ce-mi stă în putinţă, pentru că am pe Dumnezeu adevărat şi viu şi pe Domnul Isus Hristos, care este cu mine acum şi va fi cu mine şi va fi cu mine în moarte, ca să nu încetez să mărturisesc numele lui Hristos atât timp cât trupul meu va trăi.

Oferă o singură jertfă, ascultă de porunca regelui şi apoi fă ce vrei.

"Nu mă păcăli, nedrept! Cine a tăgăduit odată pe Hristos şi pe Dumnezeul său poate fi numit slujitor credincios?

Iar preşedintele a răspuns: "Să-ţi dau un sfat pentru binele tău, Isidore. Dacă nu mă asculţi, te voi pune în mâinile celor mai răi şi te voi chinuie până când nu vei recunoaşte măreţia zeilor noştri.

După aceea, căpetenia a ordonat soldaților săi să-l rupă pe sfânt și să-l bată fără milă de patru soldați.

Eu ascult de voia şi de porunca Dumnezeului meu, Regele cerurilor, care stă veşnic. El este mărturia mea şi onoarea mea. Nu-l voi tăgădui şi nu-l voi lepăda în ziua judecăţii.

După bătaie, torturerul l-a tentat pe sfânt să se închine idolilor, să-l închine cu farmece şi ameninţări, dar nu a reuşit deloc şi a auzit de la martir doar certuri şi reproşuri atât faţă de sine, cât şi faţă de zeii săi.

Sfântul a răspuns: "Chiar dacă mi-ai tăia limba, tot nu-mi vei scoate din gură mărturisirea numelui lui Hristos".

Însă, în timp ce înălţarea şi limba lui erau oprite, el vorbea în mod clar, lăudând pe Cristos adevăratul Dumnezeu.

"Am ordonat să fie tăiaţi cu sabia lui Isidore, care nu ascultă de porunca regelui".

Îţi mulţumesc, Doamne Iisus Hristos, că nu m-ai lăsat fără harul Tău. Te preamăresc, Doamne, viaţa mea, sufletul meu. Te preamăresc, Doamne, puterea mea, lumina minţii mele. Te preamăresc pentru că mi-ai dat o limbă, cu care să-ţi preamăresc nemărginită măreţia.

Sfântul Isidore mergea cu bucurie şi grabă, îndreptându-se ca un miel spre jertfa sa, apoi, privind spre cer cu faţa luminoasă şi ochii veseli, sfântul a spus:

"Sfântă Stăpâne, Te laud pentru că, prin mila Ta, m-ai primit acum în cetatea Ta şi în locul de odihnă". Când a ajuns la locul unde trebuia să fie tăiat capul martirului, sfântul i-a cerut executorului permisiunea să se roage.

Apoi, după ce s-a rugat destul timp, şi-a aruncat capul curat sub sabie [Sfântul Martir Isidor a murit în 250 d.Hr.] şi astfel a fost tăiat pentru mărturisirea numelui lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care şi-a aruncat capul curat pe cruce pentru noi păcătoşii.

După ce a fost tăiat, trupul sfânt al martirului a fost aruncat fără înmormântare de torturatori, ca să fie mâncat de câini şi animale.

Dar unul dintre prietenii Sfântului, pe nume Ammonius, un creştin secret, a luat trupul sfântului martir, a săpat mormântul împreună cu alţi fraţi credincioşi şi a pus corpul onest al lui Isidor în pământ, ca pe o comoară preţioasă.

Acest creștin s-a dovedit a fi un imitator al vitejiei lui Isidore; navigând pe strâmtoarea Hellepont, el a primit coroana martirului la Chizica.

Rămășițele onorabile ale Sfântului Isidor au fost luate ulterior din pământ de o femeie evlavioasă, pe nume Miropieea, care a venit aici din orașul Efes; ungând rămășițele onorabile cu unguente prețioase și înfășurându-le cu o pelerină curată, ea le-a pus în locul de onoare.

Când persecuţia creştinilor s-a oprit, s-a ridicat o biserică în cinstea sfântului martir Isidore, în care bolnavilor li s-au oferit vindecări diferite prin puterile sfinte ale martirului Hristos, spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru, care este glorificat în vecii vecilor împreună cu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Conducător al universului, tu, sfântul, te-ai arătat lui Dumnezeu prin rugăciunile tale. Astăzi îl lăudăm pe martirul înţeleptului Isidor cel slavnic.