Viaţa preasfântului nostru părinte Feodor Sfânt, discipol al lui Pachomiyev

Sfântul Feodor al XVI-lea a fost cunoscut în toate părțile lumii încă de când Feodor cel Sfânt era încă un băiat. El a aflat despre Pahomie, trăind deja într-una dintre mănăstiri și cu căldura tinereții, dorind perfecțiunea supremă. Feodor a fost fiul unor părinți bogați și nobili [S-a născut în jurul anului 316].

Într-o zi, în ziua Învierii Domnului, părinţii lui au pregătit o cină minunată, au pus diferite feluri de vin, în toate camerele au întins covoare.

Băiatul s-a retras într-un loc îndepărtat, a îngenuncheat şi s-a rugat, plângând, către Mântuitorul său.

El a repetat aceste cuvinte mult timp cu lacrimi. În acel moment, mama îl căuta prin toată casa. Îl aşteptau pe Feodor la masă, dar nimeni nu a început să mănânce. Când l-a găsit și a observat lacrimile pe fața lui, mama i-a spus cu dragoste blândă: "Ai plâns, fiul meu! Unde ai fost? Te-am căutat". Feodor a răspuns că nu s-a întâmplat nimic cu el. Mama îl cheamă la masă, adăugând că, dacă nu mănâncă, nimeni nu se va așeza la masă.

Feodor a refuzat cu hotărâre să mănânce din mâncarea de sărbătoare. El a locuit încă o vreme în casa părinților săi, închinându-se postului, rugăciunii și plânsului. Din aceste lacrimi, tânărul Feodor a îmbolnăvit chiar și ochii. El a continuat să meargă la școală în acest timp.

În acea mănăstire, unde locuia sfânta Feodor, era obiceiul să se adune în fiecare seară după masă pentru o discuție spirituală, să vorbească despre ceea ce cineva ar fi trebuit să învețe din Scripturi sau să audă, dacă ar fi putut servi la sfaturi generale.

În timpul unei astfel de discuții, un călugăr care a vizitat recent mănăstirea Pahomiu și-a amintit de explicația unui pasaj din Sfânta Scriptură pe care l-a auzit de la Pahomiu.

După această vorbă entuziasmată despre Pachomia, Feodor a fost aprins de dorinţa de a-l vedea pe marele avv.

"Dumnezeule, Doamne, Creator al tuturor lucrurilor, dacă mă vei asculta şi îmi vei da ceea ce îţi cer, dacă îmi vei da posibilitatea să-l văd pe slujitorul Tău Pachomiu, atunci îţi voi sluji pe toată durata vieţii mele şi nu mă voi abate de la Tine până în ziua morţii mele. Fie voia Ta, dar fă-mă vrednic să-l văd pe slujitorul Tău!" Nu a putut să doarmă toată noaptea, gândindu-se la întâlnirea cu marele învăţător al călugărilor.

După aceea, el s-a dus la celula fratelui său, care se afla în Tavennisi, și l-a rugat să-i spună cu siguranță mai multe detalii despre viața lui Pahomie, despre regulile pe care le-a dat bisericilor. Fratele l-a informat în detaliu cu privire la ceea ce știa despre Pahomie, viața și regulile sale.

Feodor spera să cunoască mai bine pe Dumnezeu și voia Sa sfântă prin intermediul lui Pahomie. În acel timp, Feodor s-a îmbolnăvit. Părinții i-au adus mâncare. Feodor a refuzat-o.

În această perioadă, la mănăstirea unde locuia Feodor, a venit peva Pecoș (sau Pecușiu), mătușa lui Pahomie, care a fost însărcinată să slujească mătușilor.

Cu toate acestea, Feodor nu a vrut să-l ia cu el, de teamă de mânia părinților băiatului. Feodor a fost ferm în intenția sa.

Când a urcat pe o barcă pentru a merge la mănăstirea Pachomi, Feodor a mers pe jos după ei. Încă neobservat, el mergea pe malul Nilului, la o distanță mică de barcă. În cele din urmă, unii călugăriți l-au observat.

Când a văzut zidurile mănăstirii, Feodor i-a mulţumit Domnului pentru împlinirea dorinţei sale şi i-a sărutat zidurile cu bucurie. Când l-a văzut pe Pachomiu însuşi, el l-a întâmpinat cu lacrimi de bucurie pe bătrânul cel mare. Pachomiu i-a arătat către Domnul, care îi va împlini toate dorinţele inimii sale evlavioase, pentru că a părăsit lumea pentru Domnul.

Feodor a rămas în Tavennisi, gata să îndeplinească toate regulile vieții eterne și să se supună voinței conducătorilor săi.

Când s-a stabilit în Tavennisi, Feodor a început să manifeste un mare zel pentru a-i face plăcere lui Dumnezeu, fiind fericit că învăţăturile şi conversaţiile private ale lui Pahoemia îi arătau calea cea bună spre atingerea perfecţiunii ionice, iar întreaga viaţă din dormitor nu îi dădea voie să slăbească gelozia.

Într-o conversație cu frații săi, sfântul Pahomie a spus: "Dacă omul ar avea cunoștințe adevărate, nu ar fi păcătuit nici împotriva lui Dumnezeu, nici împotriva aproapelui său".

El s-a rugat lui Dumnezeu să-i dea adevărata ştiinţă, recunoscând cu umilinţă că nu era vrednic, că nu avea puterea de a cunoaşte adevărul.

Pahomie se bucura în adâncul sufletului de aceste lacrimi ale tânărului, îl încuraja să se străduiască să dobândească cunoștințe adevărate. La întâlniri, el îi spunea de mai multe ori lui Feodor: "Să încerci să dobândești cunoștințe adevărate". Într-o noapte, el l-a chemat pe Feodor, când lumina lunii era strălucitoare.

Să-l preamăreşti şi să-L preamăreşti pe Dumnezeu în fiecare zi, şi să-l preamăreşti şi să-L preamăreşti pe Dumnezeu în fiecare clipă, şi să-l preamăreşti şi să-L preamăreşti în fiecare clipă.

Pentru Feodor, un tânăr extrem de receptiv, care se aprindea cu un zel sfânt pentru a-i face plăcere lui Dumnezeu, fiecare cuvânt al sfântului Pahoemius avea o semnificație mare: în sufletul său nu numai că s-au întărit sentimentele și dorințele de evlavie, ci și înțelepciunea spirituală.

Păhomiu, prin discuțiile sale, în special prin comunicarea apropiată cu Feodor, intenționat sau neintenționat, l-a pregătit pe Feodor pentru slujirea viitoare a călugărilor în calitate de conducător al lor în viața spirituală.

Într-o zi, Feodor l-a întâlnit pe un frate cu un covor pe umeri, care se întorcea de la o slujbă la o mănăstire. Feodor l-a întrebat de unde venea. Pachomiu a auzit această întrebare. L-a chemat pe Feodor și i-a spus: "Feodor, uite, fii stăpânul inimii tale în fiecare clipă. Nu-l întreba pe frate: De unde vii? Acest lucru ar putea intra în obicei. Ce nevoie ai să vorbești așa? Căci acest cuvânt nu servește nici la consolare, nici la salvare. "

Feodor îşi amintea adesea de această învăţătură a învăţătorului său, acordându-i o mare importanţă: ştia că fidelitatea în lucruri mici duce la fidelitate şi în lucruri mari şi este cerută de porunca Mântuitorului.

El i-a spus: "Omul credincios nu trebuie să spună nimănui despre bolile sale corporale, decât în cazurile în care bolile nu pot fi ascunse de alții, dar și astfel de boli trebuie să fie suportate cu răbdare.

Pahoemia a acceptat sfatul sfântului Feodor cu cea mai mare credință și a început să ascundă de oameni durerea de cap pe care o suferea de mult timp. El a trebuit să suporte această durere încă douăzeci de ani, dar nimeni nu a mai auzit plângeri de la el. Feodor a fost vizitat și de alte boli, mai mult sau mai puțin prelungite, cum ar fi durerea urechilor, febra, boala ochilor: el a suportat totul în liniște și liniște.

Niciunul dintre monahi nu s-a sinucis la fel ca Feodor, care îşi ascundea cu atenţie faptele de la oameni. El mânca în fiecare seară până târziu, iar uneori postise două zile miercuri, mâncând doar până la sfârşitul zilei a doua.

Dacă fraţii mâncau smochine, el le mânca şi cu călugării, chiar luând cu el destul, dar nu mânca mai mult de două.

Feodor s-a atașat cu toată sufletul său de bătrânul său, preotul Pahomie, și de tovarășii săi ionici. Toți erau frații săi din suflet, și toți îl iubeau.

A trecut deja al zecelea an de când a venit la Tavennis. Mama lui, dorind mult să-l vadă pe fiul său, a venit aici cu o scrisoare de la episcopul Esne. Sfântul i-a cerut lui Pahoemia să permită acestei femei să se întâlnească cu fiul ei.

Te întreb ceva, spune-mi, dacă mă duc la mama mea, nu voi fi păcătoasă în faţa Domnului pentru că nu am respectat porunca din Evanghelie, pentru că Domnul nostru a spus:

Pachomiu i-a spus că nu vrea să-l forțeze să încalce porunca Evangheliei de a renunța la tendințele de familie pentru a-i face pe plac lui Dumnezeu, dar l-a invitat să meargă la întâlnire cu mama sa, deoarece știa de lacrimile ei și se temea că și Feodor va fi întristat de durerea mamei sale.

Pahomie, recunoscând că el însuși era foarte bucuros că ucenicul său îndeplinea cu exactitate porunca lui Dumnezeu, a spus că episcopul va fi bucuros de acest lucru, deoarece episcopii învață ceea ce conține Evanghelia.

Într-o zi, când Feodor era în afara mănăstirii pentru o rugăciune, fratele său, Pafnutius, a venit la mănăstire și a declarat că dorește să devină călugăr, dar cu condiția să fie alături de el.

După ce s-au salutat, Teodor i-a spus fratelui: "Dacă ai venit aici pentru mine, întoarce-te de unde ai venit; dacă ai venit pentru Dumnezeu, de ce nu ai fost de acord să devii călugăr înainte să vin la tine?" Cu aceste cuvinte, Teodor l-a lăsat pe frate imediat.

- De câte zile te-am aşteptat să vii, şi tu vii să-mi vorbeşti o vorbă atât de crudă? - I-a răspuns Feodor. - Dacă ai venit pentru mine să devii călugăr acum, ai putea părăsi viaţa de călugăr dacă aş fi părăsit-o. Dar dacă faci asta din frică de Dumnezeu, fie că suport această viaţă, fie că nu, vei rămâne în mănăstire pentru totdeauna.

Când l-a văzut pe fratele său în celulă, Feodor s-a îngrijorat foarte mult și i-a spus: "Rămâi aici, dar nu mai vreau să trăiesc aici, de teamă să nu fim ca oamenii care sunt înrudite în trup. Lasă-mă să locuiesc aproape de tine, la fel ca toți frații, pentru că în această mănăstire nu există diferență, noi toți suntem slujitori ai lui Dumnezeu și copiii tatălui nostru".

Cuvintele aspre ale lui Feodor l-au întristat pe fratele său, iar Pafnutius s-a dus imediat la sfântul Pahomie și, plângând, l-a rugat să-l lase să se întoarcă acasă, deoarece nu-l suporta astfel de tratament necurat al lui Feodor. Atunci Pahomie l-a chemat pe Feodor și i-a spus cu severitate:

"De ce i-ai vorbit aşa de dur? Nu ştii că este o plantă tânără? Nu crezi că oricine vine cu ceea ce trebuie să devină călugăr va fi deja înfricoşat de Duhul Sfânt?

În cele din urmă, Pahomie l-a rugat pe Feodor să fie conducătorul fratelui său în viața monahală până când el însuși nu va înțelege cu adevărat îndatoririle unui călugăr.

Fiind sub îndrumarea directă a Sfântului Pahomie și îndeplinind cu zel neobosit toate îndrumările sale, Feodor a devenit în curând un exemplu pentru toți călugării. Preasfântul Pahomie chiar a trimis la el mulți călugări pentru îndrumare și mângâiere. Cu cuvântul său înţelept, plin de iubire, sfântul Feodor a reușit să mângâie și să liniștească pe mulți.

Sfântul Feodor a găsit un mod de a-l linişti. "Nu eşti singur", a spus Feodor, "dar şi eu sunt întristat din cauza lui, pentru că m-a mustrat de multe ori. Să stăm împreună să ne mângâiem, până când nu vom vedea dacă nu ne mai mustră, sau altfel vom merge în altă parte". Aceste cuvinte au liniştit sufletul lui Enoc. Între timp, Feodor i-a spus totul lui Pachomiu în secret. După o lună, Feodor l-a chemat pe fratele său la Pachomiu.

Cu siguranță, Pahomie i-a întâmpinat pe cei doi călugări cu o mare blândețe și o tandrețe paternă. Ambii s-au liniștit: călugărița, care era întristată de Pahomie, s-a bucurat că abba și-a schimbat atitudinea față de el, iar Feodor s-a bucurat de liniștea sa și i-a mulțumit lui Dumnezeu, care i-a trimis ocazia să servească drept instrument de salvare pentru călugărul îndurerat.

Un tânăr călugăr a dorit să meargă cu siguranță la întâlnire cu părinții săi. Pahomie era foarte speriat că nu se va mai întoarce la mănăstire. De aceea, avul înţelept nu-l lasă singur, ci îi dă însoțitor pe Feodor.

Părinții tânărului călugăr i-au întâmpinat cu dragoste pe fiul său și pe însoțitorul său. Într-o cameră specială, le-au oferit mâncarea permisă de obiceiurile monahale. Tânăra călugăriță l-a rugat pe Feodor să mănânce și el. La început, el a refuzat.

Avva i-a spus odată că el însuși, în timpul vieții sale de călugăr, nu a permis nimănui din laic să vadă cum mănâncă.

Acest lucru l-a făcut pe Feodor să se pocăiască pentru mult timp, iar el i-a cerut lui Dumnezeu să ierte păcatul pe care l-a comis pentru a-l împiedica pe tânărul călugăr să rămână în pace.

Gândindu-se că tânărului călugăr nu-i este de folos să mănânce prea multă porie, deoarece întărește corpul, Feodor l-a mustrat blând. Apoi, Feodor a început să se gândească dacă a făcut bine; poate că călugărul s-ar fi îndreptat el însuși. Cu toate acestea, cuvintele lui Feodor l-au afectat foarte mult pe tânărul călugăr: el nu a consumat porie deloc până la moartea sa, timp de douăzeci și nouă de ani.

După ce a aflat de abţinerea acestui preot, şi Feodor nu a mâncat porul până la moarte, pentru a nu fi vinovat în faţa Domnului de încălcarea regulii pe care le-a impus altcuiva.

Sfântul Pahomie nu a avut cu ușurință să conducă o frăție numeroasă, răspândită în nouă mănăstiri. El avea nevoie de un ajutor.

Feodor Sfânt nu se distinge doar de viața sa virtuosă, ci și de darul său de cuvânt și de cunoștințele sale în Sfânta Scriptură.

Şi i-a chemat pe călugări şi i-a mustrat că au fost mândri şi că nu au ascultat învăţătura lui Feodor, deşi el le-a poruncit să facă acest lucru, iar el însuşi a ascultat cu atenţie şi folositor pentru suflet.

Pahomie le-a spus că nu vor primi nici un binefaceri de la Dumnezeu dacă nu se vor căi sincer. Mulţi au fost învăţaţi de cuvântul lui şi au urmat sfatul său de a-şi alunga invidia şi mândria din inimă.

În curând, Sfântul Pahoamiu l-a numit pe Feodor constructor în Tavennisi. Însuși bătrânul cel mare s-a instalat în altă mănăstire din Pevoou. El spera că Feodor va conduce în spiritul său și că discuțiile sale înţelepte și exemplul său de învățătură vor fi de mare folos pentru călugări.

Ce înălțime spirituală a atins Feodor în acest timp, se vede din mărturia avvei Corneliu, unul dintre primii ucenici ai lui Pahomiev.

După ce a devenit șef în Tavennisi, sfântul Feodor mergea adesea la Pevoau pentru a-și cere sfaturi de la avva Pahomie sau pentru a-i asculta învățăturile generale.

El, în schimb, considera necesară lucrarea de predicare, simţind o mare plăcere din învăţarea şi transmiterea Cuvântului lui Dumnezeu.

Pahomie, de asemenea, mergea uneori la Tavennisi și discuta cu toți sau cu cineva în parte despre mântuirea sufletului. Înțelepciunea lui, virtuțile sale, în special umilința față de toți, chiar și față de cei mai tineri membri ai frăției, toate acestea au fost o sursă de învățătură pentru toți.

Atunci când Feodor nu a supravegheat strict respectarea tuturor regulilor stabilite de Pahomie, Pahomie i-a indicat că este necesar să se ceară de la călugări ascultare deplină, ascultare chiar și în lucruri mici, deoarece încălcarea celei mai mici reguli tulbură ordinea vieții monastice și duce la dezvoltarea spiritului de neascultare la călugări.

Când două călugărițe s-au permis să vorbească în timpul lucrării în brutărie, iar Feodor nu a acordat atenție acestui lucru, Pachomiu i-a spus strict și insistent că trebuie să urmărească îndeplinirea regulilor de comportament exterior.

Când Feodor, perfecționându-se din ce în ce mai mult, a atins în cele din urmă un grad ridicat de puritate a inimii și de înțelepciune spirituală, sfânta Pahoemia îl cheamă de la Tavennisi la ea în Pevou, dorind ca Feodor să împartă cu el munca de administrare a tuturor mănăstirilor.

Feodor a avut dreptul să dispună în toate mănăstirile de primirea călugărilor și de alungarea din mănăstire a celor care, fiind incorigibil, au provocat înfrângeri în frăție.

Dragostea pe care Feodor o avea, după cum spune un scriitor antic, nu numai față de fiecare călugăr, ci față de fiecare om, îi dădea posibilitatea să pătrundă în nevoile spirituale ale fraților și să-i ajute cu cuvinte înțelepte și calde.

Pachomiu, pe de altă parte, a fost pentru el un sfătuitor experimentat și un mustrător sever: el a dorit ca Feodor să nu se oprească la acel nivel de puritate morală și de înțelepciune spirituală la care a ajuns atât de repede, ci să se perfecționeze din ce în ce mai mult, pentru a deveni complet curat în spirit și să nu mai poată pierde această puritate.

Preasfântul Feodor îi învăța adesea pe călugăriți, în timp ce el le adresează multe discursuri în care le denunță greșelile comune multor, sau greșelile unor persoane, fără a-i numi pe vinovați.

După moartea preotului Pahomie și a succesorului său, avva Petronius, care a trăit la scurt timp după Pahomie, sfântul Feodor a fost un ghid înțelept în drumul spre mântuire pentru toate mănăstirile Tavenniziene, ajutându-l parțial pe avva Orsicius în conducerea lor, parțial conducând mănăstirile în locul lui, deși în deplină unire cu el, ca și cum ar fi fost în calitate de co-conducător.

Sfântul Afanasiu cel Mare, arhiepiscop al Alexandriei, l-a privit cu un respect deosebit pentru vitejia și înțelepciunea sa [probabil în 368].

În calitate de diacon, a luat parte în mod aprins la ședințele Primului Conciliu Universal (Nicea, în 325), care a condamnat erezia ariană.

Un înger şi un miracolor s-au arătat în trupul tău şi-i spun părinţilor noştri, că prin post, veghe şi rugăciune, primeşte darurile cerului şi vindecă-i pe cei bolnavi.

În casa Domnului, ca o fenice înfloritoare, fructele virtuţii Domnului au adus o mulţime de onoruri, părinte sfânt.