Viaţa preasfântului nostru tată , Isaac Confesorul .

La scurt timp după ce Domnul nostru Isus Hristos a primit crucea cea mai preţioasă şi dăruitoare de viaţă, în timpul domniei lui Constantin cel Mare [Cf.

Învierea lui pe 21 mai.] , un şarpe cu multe culori, un duşman şi un urăscător al neamului creştin şi în special al lui Hristos Însuşi, Mântuitorul nostru, un duşman al sfintei credinţe, prin vicleşugul său a adus confuzie în Biserica lui Dumnezeu, şi anume: el l-a îndemnat pe imperatorul răuvoitor şi fărădelege Valent [Valent]

A domnit din 364 .

378 d.Hr.) să apere erezia lui Arieva [Despre erezia Ariovei vezi mai jos în articolul suplimentar despre primul Conciliu Universal] și să contribuie la răspândirea ei.

Acest împărat rău a ridicat persecuția împotriva creștinilor credincioși; a ordonat închiderea templelor sfinte, pentru ca în ele să nu se facă sacrificiile divine obișnuite, altele au fost transformate în grâne pentru cai, altele au fost distruse până la temelie.

În acele zile, creştinii plângeau şi se întristau, rugându-se zi şi noapte Domnului să aibă milă de Biserica Sa sfântă, să dea dreptate şi să răzbune pe regele nelegiuit.

(Faptele 12:1) În timpurile apostolilor, împăratul Irod "a întins mâinile să-i facă rău pe unii din biserică".

După un timp, Dumnezeu l-a ridicat pe slujitorul său, Isaac, ca să apere Biserica, la fel cum l-a ridicat pe profetul Daniel în vechime pentru a-i apăra pe inocenta Susanna.

Acest binecuvântat Isaac a început să călătorească în deșertul de est, imitând sfântul Ilie profetul și ducând o viață îngerească.

Când a aflat despre persecuţia ridicată de arieni împotriva Bisericii lui Dumnezeu, şi a aflat că şi împăratul a grăbit răspândirea ereziei, el a fost foarte întristat; părăsind deşertul, el a venit la Constantinopol pentru a întări credincioşii în evlavie. Cuvântul său a fost ca o lumânare arzătoare; Duhul lui Dumnezeu odihnea.

pe care o îmbrăcăma binecuvântarea cerului.

Când a văzut cu ochii săi greutăţile pe care le sufereau credincioşii de la împăratul necredincios şi de la aliaţii săi, el l-a rugat pe Dumnezeu să privească de la înălţimea tronului Său asupra celor persecutaţi fără nici o vină şi să le arate îndurarea Sa şi să umilească mândria persecutorilor.

Dumnezeu, care a auzit cândva rugăciunea lui Moise, care se rugă pentru poporul Său aflat în dificultate (1 Împ.28:17-22), a auzit şi pe robul Său Isaacia, şi a ridicat împotriva regelui rău Valent barbari, şi anume: barbarii, care trăiau în acel timp pe râul Danube, şi-au adunat toate regimurile, au început războiul cu grecii; ei au început deja să lupte.

Au cucerit Tracia şi s-au apropiat de Constantinopol.

A fost necesar să adune soldați și pe regele Valent, pentru a intra în luptă cu dușmanii; dar aici i s-a întâmplat regelui ceea ce i s-a întâmplat odată lui Saul, regele lui Israel, dușmanul lui David; deoarece Saul nu s-a întors de pe câmpul de luptă, conform profeției Sfântului Samuel, deoarece l-a înfuriat pe Dumnezeu (3 Împ.22).

În timp ce Valentin ieşea din Constantinopol cu trupele sale, fericita Isaacia a venit în întâmpinarea lui şi a strigat cu glas tare: "Împăratule, deschide templele credincioşilor, şi atunci Domnul îţi va înfăptui drumul".

Însă regele nu i-a răspuns nimic, ci l-a disprețuit ca pe un nebun, fără să-i dea seama de cuvintele lui.

Deschide templele credincioşilor şi războiul se va încheia cu bine pentru tine. Vei învinge duşmanii tăi şi te vei întoarce acasă în pace şi sănătate.

Împăratul, ascultând cuvintele lui: "Te vei întoarce acasă în pace și sănătate", a vrut să deschidă ușile bisericii și să dea templele credincioșilor și a început deja să se consulte cu nobilii săi.

Dar un comandant al armatei, care se încredea în răutatea ariană, i-a sfătuit împăratului să nu-l asculte pe călugăr, ci să-l alunge de la el cu ruşine.

În a treia zi, bătrânul fericit s-a întors la rege, iar Ishachia a început să-l implore şi mai mult pe calul pe care îl călăreşte să-i deschidă templele, ameninţându-l că altfel va fi judecat de Dumnezeu.

Era o groapă adâncă, iar la baza ei erau spini şi mlaştină, iar când păsările intrau în mlaştină, nu mai puteau să iasă, ci se sufocau de mlaştină şi mor.

Sfântul Isaac, aruncat în mlaştină, a fost păzit de dreapta lui Dumnezeu şi nu a suferit nici un rău aici, nu a fost afectat de spini şi nu a fost atras de mlaştină, a fost întins printre spini ca pe un pat moale printre flori, lăudând şi mulţumind lui Dumnezeu până când trei oameni strălucitori i s-au arătat, care

L-au scos din mlaştină şi l-au aruncat pe uscat, iar ei au dispărut.

Atunci, sfântul Isaac a realizat că Domnul însuşi a trimis îngerul Său şi l-a scos din prăpastie. El s-a închinat în genunchi şi L-a mulţumit pe Mântuitorul său pentru că El a avut grijă de sclavii Săi şi nu i-a părăsit pe cei care se temeau de El şi se încredeau în El.

Şi Isaac s-a ridicat şi s-a învârtit pe drum şi a trecut înaintea regelui şi s-a oprit pe drum. Când regele l-a văzut, era foarte speriat şi a rămas tăcut.

Şi iată, tu ai pus mâna asupra vieţii mele, pe care mi-ai pus-o între spini şi mlaştini, ca să mă omori. Şi Domnul a trimis îngerul Său şi m-a scos din groapă. Acum, ascultă-mă, o, rege!

Deschide templele credincioşilor. Atunci vei ieşi învingător din luptă şi vei reveni cu glorie. Dar dacă nu mă asculţi, nu te vei întoarce din luptă, ci vei muri în luptă.

Împăratul a fost uimit de îndrăzneala călugăreţului şi de strălucirea feţei sale, dar nu l-a ascultat, pentru că inima lui era încăpăţânată şi îndepărtată de Dumnezeu.

- Ţineţi-l pe bătrânul ăsta enervant până mă întorc şi îl răsplătesc pentru neruşinarea şi îndrăzneala lui.

Dar preotul Isaac, plin de harul Duhului Sfânt, s-a aprins de mai multă gelozie (ca în timpul profetului Mica împotriva lui Ahab, regele lui Israel) și a strigat cu glas tare la Valent:

Dacă te întorci în pace, atunci nu a fost Domnul cel care a vorbit prin mine, ci tot poporul a zis: "Ascultă!"

Când sfântul a spus acest lucru, regele s-a dus cu furie, iar sfântul a fost închis.

Între timp, grecii s-au aliat cu barbarii; lupta a fost foarte crudă; cu permisiunea lui Dumnezeu, barbarii au învins, conform profeției Sfântului Isaac; mulți dintre greci au căzut de sabie; regele Valent a fost rănit și, nefiind în stare să se opună inamicilor, a fugit.

Barbarii i-au urmărit pe greci și i-au tăiat pe soldații greci ca pe iarbă; ei l-au prins pe rege însuși, pe care l-a fugit doar cu un singur consilier al său, comandantul de armată, arianul, care l-a sfătuit să nu asculte de Isaacia.

Când a ajuns la un sat, a găsit o grămadă de iarbă, iar calul său era obosit.

Dar nu a scăpat de mâna lui Dumnezeu, pentru că barbarii care l-au urmărit au ajuns până la sat și au aflat că Grecii se ascundeau în grădină, au ars-o pe toate părțile și au ars-o până la temelie. Astfel, regele și sfatul său rău au murit.

După acea bătălie, armata greacă rămasă intactă s-a îndreptat spre împăratul roman Grațian, care a venit în ajutorul grecilor.

Venind în regiunea greacă, Grațian l-a ales rege pe Feodosiu cel Mare [Feodosiu cel Mare a condus jumătatea estică a Imperiului Roman din 379 până în 395; cea vestică din 393 până în 396].

Cu toate acestea, unii dintre soldații greci, care nu știau încă despre moartea lui Valent, la scurt timp după moartea lui, au venit la preotul Isaac, care era în cătușe și i-au spus:

"Pregăteşte-te să-i spui ceva, căci curând regele se va întoarce de la luptă şi te va întreba şi te va pedepsi". El le-a răspuns: "Acum de şapte zile simt mirosul oaselor lui ars, căci, aşa cum am spus, este ars".

Cei care au auzit acest lucru au intrat într-o mare frică, iar vestea despre moartea lui Valentus a venit în curând. După ce Sfântul Isaacia a fost eliberat din lanțuri, toți au început să-l onoreze ca pe un profet al lui Dumnezeu.

Când Teodosius a intrat cu solemnitate în oraș, nobilii menționați mai sus, Saturnin și Victor i-au spus totul despre sfântul Isaacia, - au spus despre îndrăzneala lui și despre profeția sa.

Împăratul, respectând acest om, a poruncit să-l aducă cu mare onoare și s-a închinat lui, considerându-l un mare favor al lui Dumnezeu și cerându-i să se roage lui Dumnezeu pentru el și pentru întreaga sa împărăție.

Împăratul l-a ascultat pe sfânt și a făcut ceea ce a spus: l-a alungat pe arian din Constantinopol, ceea ce i-a bucurat pe credincioși.

Sfântul Isaac, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru tot, a vrut să meargă în deşert să se adune acolo, dar Saturnus şi Victor l-au rugat pe sfânt să nu plece din cetatea regală, ci să stea lângă ei şi să se grăbească cu rugăciunile şi învăţăturile sale pentru locuinţa paşnică a creştinilor.

Nu-mi pasă de ce-ţi cer.

În acel timp, între Saturn şi Victor a apărut o ceartă, pentru că fiecare dintre ei voia ca preotul să locuiască în casa lui.

"Chad, văd dragostea voastră pentru mine, dar pentru că aveţi dorinţa de a-mi odihni umilinţa, vă spun că voi sta cu cel care va construi prima oară o casă pentru mine".

În afara oraşului, Saturnin avea un loc foarte frumos, foarte convenabil pentru locuinţa călugărilor; în acest loc el s-a grăbit să construiască o mănăstire pentru Dumnezeu; aici s-a stabilit sfântul Isaac.

După ce a ajuns la sfânt, el a început să-l roage să se mute în celula construită pentru el, dar sfântul a continuat să meargă la mănăstirea lui Saturnus, deși uneori venea și la Victor și locuia la el câteva zile, fără să-l supere.

Între timp, la preot s-au adunat mulți care doreau să se implice cu el în munca păgânilor. Astfel, o mănăstire mare a fost construită pe fondurile soților iubitori de Dumnezeu, Saturnus și Victor.

El a fost un sfânt învăţător şi preot al multor călugăriţe, un învăţător util şi pentru oameni de rând, căci a îndrumat pe toţi pe calea mântuirii prin cuvântul şi exemplul vieţii sale bune.

Preotul era foarte bun cu săracii, iar când nu avea ce să dea cerşetorilor, îşi scotea hainele şi le dădea, făcând multe fapte sfinte şi multe altele care îi plăceau lui Dumnezeu.

După ce i-a chemat pe toți frații și le-a dat sfaturi utile, sfântul Isaac a numit în locul său un om cinstit, care trăia o viață sfântă, fericitul Dalmat, după care mănăstirea a început să se numească în urmă cu ceva timp Dalmatian.

După ce s-a străduit să facă multe lucruri care îi plăceau lui Dumnezeu, sfântul Isaac s-a retras la Domnul pentru odihna veșnică.

Şi-a pus trupul în templul Sfântului Martir Stefan, iar sufletul său sfânt se află în faţa Sfintei Treimi, în chipul Sfinţilor şi Sfinţilor Părinţi.

roagă-te împreună cu ei pentru noi Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, un singur Dumnezeu în Trinitate, care este slava veşnică.

Aminteşte-ţi că, pentru că eşti credincios lui Dumnezeu, care ai fost plin de zel pentru biserică, pentru că ai fost închinat lui Iacov.

În cazul în care este necesar,