Recunoaşterea rămăşiţelor tatălui nostru, Eufemius, făcătorul de miracole din Suzdal.

După moartea preotului Eufimie miracolos și a multor alți căpetenieni în mănăstirea sa în onoarea Prefăcării Domnului nostru Isus Hristos, aflată în Suzdal [Acesta înseamnă mănăstirea lui Spas-Eufimie, fondată de preotul Eufimie la dorința și pe fondurile prințului suzdal Boris Constantinovici în jurul anului 1352 pe malul râului Kamenica sau Kamenica, lângă orașul Suzdal.

Despre fondarea mănăstirii se spune în viața sfântului Eufimiu, plasată la data de 1 aprilie.] , a fost un arhimandrit din călugării aceleiși mănăstiri, pe nume Constantin.

După aceea, Constantin s-a îngrijorat dacă nu l-a ofensat cu ceva pe fericitul Eufimie, dacă nu i-a încălcat poruncile sau obiceiurile stabilite de el în mănăstire și dacă nu din cauza asta a avut loc incendiul în mănăstire. Dar fericitul Eufimie s-a arătat într-un vis unuia dintre monahi și i-a spus: "Frate, spune-i arhimandritului Constantin că nu am nimic împotriva lui".

După ce a auzit povestea, Constantin s-a bucurat că a primit iertare și l-a lăudat pe Dumnezeu, care face lucruri minunate prin voia preasfințitului său Eufimie.

Când Constantin a murit, locul său în mănăstire a fost ocupat de un arhimandrit, pe nume Kirill, care a fost mai târziu arhiepiscop al orașului Rostov. Fiind un om înțelept atât în treburile spirituale, cât și în cele lumești, Kirill s-a preocupat în toate modurile posibile să nu se încalce nimic din regulile căminului și obiceiurile mănăstirii.

El a avut o gândire bună despre biserică și a început să se sfătuiască cu frații să construiască o nouă biserică, mai mare decât cea anterioară, pentru că, deși au avut o biserică de piatră în mănăstire, ea era mică și, în plus, era deja veche, deoarece a fost construită de binecuvântatul Eufimie însuși [Această biserică a fost sfințită în jurul anului 1352, deci de la construirea ei au trecut peste 150 de ani.]

Toate acestea au fost făcute de Dumnezeu, ca să se împlinească Cuvântul Său care spune în Evanghelii: "O cetate nu poate fi ascunsă, dacă este pe un munte" (Matei 5:14), și: "Nimeni, aprins o lumânare, nu o acoperă cu un vas sau nu o pune sub pat" (Luca 8:16; Matei 5:15).

Când lucrările de construcție a bisericii au început și lucrătorii au săpat un şanţ pe partea dreaptă a bisericii, au găsit un sicriu acoperit cu trei pietre [Aceste trei pietre le-a tăiat însuși sfântul Eufimie la temelia Templului Transfigurării și a făcut loc pentru sicriul său la ușa de nord a viitorului altar, lângă altarul sfânt, unde a fost ulterior îngropat.] și acoperit cu scânduri.

Lucrătorii au fost uimiți de această descoperire și au mers să-i spună Archimandritului Ciril. Atunci acesta a poruncit să se lovească de bilă. Imediat, frații s-au adunat la mormânt, bucurându-se cu o mare bucurie. După aceasta, arhimandritul, luând cu el câțiva frați, s-a dus la episcopul Simeon și i-a spus despre miracolul uimitor.

După ce a auzit povestea, episcopul Simeon l-a lăudat pe Dumnezeu pentru acest miracol, spunând următoarele: "Doamne, ai ascuns aceste lucruri de înțelepți și de înțelepți și le-ai revelat pruncilor". (Matei 11:25) La scurt timp după aceea, el a venit cu toți preoții la mănăstire și a adorat mormântul binecuvântatului Eufemiu, datorită lui Dumnezeu, care îi preamărește pe sfinții Săi.

Atât de mulţi ani au trecut şi nu numai că trupul sfântului nu s-a stricat, dar nici măcar hainele sale nu s-au stricat! Sărbătorind mormintele sfântului tată, cântând psalmi şi cântece la mormânt, le-au pus în zidul bisericii Transfigurării lui Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos, unde se află şi astăzi.

A avut loc pe data de 4 iulie 1507. Slavă Domnului nostru acum, mereu şi pentru totdeauna.