Viaţa Sfântului Părinte Iulian

Sfântul Iulian (recunoscut de unii ca fiind Simon leprosul, menționat în Evanghelie (Matei 26:6) și care a schimbat numele lui Simon în Iulian), a fost numit episcop de Apostolul suprem Petru și trimis de el în Galia pentru a predica Cuvântul lui Dumnezeu.

Dionizius Areopagit, membru al Areopagului din Atena, care s-a adresat lui Hristos prin predica Apostolului Pavel, care l-a rânduit episcop al Atenei; apoi a fost trimis în Galia în 90 pentru a predica împreună cu presbiterul Rustic și diaconul Eleoferius și a suferit împreună cu ei în 96 la împăratul Domitian.

Dionizia Areopagita, 3 octombrie.]: pentru că în același an ambii au pus bazele credinței sfinte în acele țări și au organizat biserica lui Hristos, lucrând apostolic în predicare și îngrijindu-se de mântuirea sufletelor umane.

La început, noul învățământ propovăduit de Sfântul Iulian a fost un subiect de ispită pentru cei necredincioși, iar pentru alții <unk> de batjocură și batjocură; dar când au văzut miracolele făcute în numele atotputernic al lui Hristos, cei din Cenoamania au început să creadă încetul cu încetul.

Căci prin mâinile predicatorului despre adevăratul Dumnezeu au fost făcute multe minuni: au fost izgoniţi demoni, au fost curăţaţi leproşii, au fost deschise ochii orbilor şi au fost vindecate de orice boală, <unk> învăţătura lui despre Dumnezeu a fost confirmată de Sfântul Iulian prin fapte miraculoase, invocând numele lui Hristos asupra bolnavilor şi îmbrăcându-i cu semnul crucii.

La început, Sfântul locuia la periferia orașului într-o casă mică, și au început să vină aici mulți: noii convertiți pentru îndrumare, iar necredincioșii pentru vindecarea bolilor, iar aici ultimii au primit o vindecare dublă, devenind credincioși.

Nu era apă în locul unde locuia sfântul, şi cei care veneau la el şi cei care stăteau la el erau în mare nevoie de apă, fiindcă erau aduşi de departe.

Doamne, Dumnezeul nostru, care ai scos apă din stâncă pentru poporul Tău însetat în pustie (Numeri, capitolul 20), priveşte-ne şi pe noi, slujitorii Tăi, deschide-ne comoara harului Tău şi fă să curgă din pământul acesta uscat o izvoră de apă vie, ca toţi cei care vor veni să ştie că Tu eşti Dumnezeul adevărat, care la sfârşitul veacurilor L-ai trimis pe Fiul Tău în lume pentru a-i conduce pe cei care cred în Tine în pământul adevărat promis.

Când sfântul a terminat rugăciunea și credincioșii au spus "Amin", imediat din pământ, unde a fost înfiptă toiagul, a curgat o sursă de apă, arătând oamenilor atotputernicia puterii lui Dumnezeu și credința și îndrăzneala mare față de Dumnezeu al plăcerii sfinte. Atunci credincioșii s-au întărit în credință, iar necredincioșii au căzut la picioarele omului lui Dumnezeu și au cerut botezul.

Când sfântul episcop Iulian a devenit faimos pentru miracolele sale, prințul din acel oraș, numit Defenzor, a dorit să-l vadă și l-a invitat la el cu onoare.

Prințul a ieșit în grabă în întâmpinarea sfântului, dorind să-l vadă și pe cel ce vedea; când i-a văzut pe amândoi, pe cel ce vedea și pe cel ce vedea, el s-a închinat predicatorului lui Dumnezeu, l-a adus în casă și, căzând la picioarele lui, a început să ceară cu umilință să-l învețe cum să aibă viața veșnică.

Sfântul Sfânt al lui Dumnezeu i-a învățat prin predica apostolică pe prinț și pe cei din casa lui credința sfântă, adică cunoașterea adevăratului Dumnezeu, și, după ce a stabilit postul, i-a pregătit pentru botez; iar după câteva zile, prințul cu toată familia sa s-a botezat și i-a dat sfântului casa sa din mijlocul orașului pentru a-i construi o biserică, asigurând chiar biserica cu donația de fonduri corespunzătoare.

După exemplul prințului, mulți dintre cetățenii nobili au acceptat credința sfântă și s-au botezat, făcând, de asemenea, donații semnificative sfântului lui Dumnezeu.

În oraș era un om important, pe nume Anastasius, care încă nu a acceptat credința sfântă și era devotat idolatrului. Avea un fiu iubit care a fost bolnav grav și a murit. Tatăl, plin de mare milă și durere pentru fiul pierdut, a venit la sfânt și, plângând, l-a chemat: "Julian, slujitorul lui Dumnezeu, care învață despre Cristos ca adevăratul Dumnezeu, te implor prin Cristos-Dumnezeu, pe care îl predici, să-mi aduci fiul meu, spune sfântul:

Anastasia a jurat: "Dacă voi avea un copil viu, voi crede în adevăratul Dumnezeu Hristos și voi renunța la idoli".

Apoi, preotul, însoțit de clerul său, s-a dus cu Anastasius în casa lui, unde a fost întins cadavrul băiatului, și a văzut mulți plângând și strigând, și le-a poruncit să tacă.

Domnul Iisus Horistu, care l-ai înviat pe fiul unei văduve din Nain (Luca 7:11-16) şi pe Lazăr, care era deja în putrefacţie de patru zile (Ioan 11:43-44), porunceşte ca şi acest băiat să se ridice din morţi, pentru că atunci când va învia în trup, mulţi vor învia în suflete, care cred în Tine.

Să ştie toate neamurile că Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu, care a adus mântuirea lumii prin porunca Tatălui, care este vrednic de mulţumire în vecii vecilor. Şi Cleriu a spus: "Amen!" Şi băiatul s-a sculat imediat, ca şi cum ar fi fost în viaţă şi sănătos.

Anastasius şi toţi cei din casa lui au crezut şi s-au botezat. După câteva zile, Domnul a făcut şi alt semn prin intermediul lui Iulian, un om bun, pentru slava Numelui Său Sfânt.

El avea un singur fiu, pe nume Ioenias, care era judecător al Judeciei, şi mulţi oameni erau cu el.

Sfântul episcop, apropiindu-se de ei, le-a poruncit să se oprească şi, făcând semn de mână să tacă, a spus cu voce tare tatălui mortului:

- Eu sunt Ioan, Cristosul pe care-l predic pentru oameni, care a înviat din morţi, care a scos demoni prin Cuvânt, şi care a trăit cu toată puterea lui Dumnezeu.

Atunci Ioanian și toți oamenii, căzând la picioarele sfântului, au început să ceară milă pentru a-l învia pe cel mort. Cu lacrimi, Ioanian i-a spus Sfântului: "Mare slujitor al lui Dumnezeu, Iulian, dacă-mi vei aduce în viață singurul meu fiu, care a fost mângâierea și bucuria vieții mele, nu numai eu voi crede în Cristos, adevăratul Dumnezeu, ci și întregul popor, lăsându-și zeii, va accepta cu zel credința pe care o predici.

Plin de har miraculos, preotul s-a îngenuncheat, a ridicat ochii spre cer, a ridicat mâinile şi s-a rugat în faţa tuturor:

Domnul Atotputernic, care a vrut să se facă trup pentru noi, care trăiești cu oamenii și prin semnul crucii tale, care a dat drumul la moarte din rândul oamenilor, poruncește să ridici acest copil, pentru ca credincioșii să fie întăriți prin puterea ta mare, iar inimile necredincioșilor să se supună, pentru Fiul unic al Dumnezeului viu, pe care îl mărturisim cu Tatăl și cu Duhul Sfânt pentru vecii vecilor.

Şi toţi au zis: "Amin!" Şi mortul s-a sculat din pat şi s-a ridicat. Şi toţi au fost îngroziţi.

De fapt, până acum ne-am rătăcit fără să-l cunoaştem pe Dumnezeul adevărat, căci zeii pe care-i venerăm sunt demoni. I-am văzut în iad, şi i-am văzut fără odihnă, chinuindu-se în chinuri de durere.

Atunci toţi au început cu voce tare să-l preamărească pe Cristos, pe adevăratul Dumnezeu, să creadă în El şi, învăţaţi de episcopul sfânt, s-au botezat împreună cu Ioanian şi fiul său.

Când Sfântul Iulian s-a apropiat de un sat numit Proilaiac, ziua era deja încetinită, iar seara târziu au intrat în sat, dorind să se odihnească aici.

El a spus: "Luaţi-l!" Şi l-a închis până se ridică soarele, iar el a fost adus la părinţii săi.

Părinţii lui au promis să-i dedice bisericii tot ceea ce a moştenit, ca să devină slujitor al bisericii când va ajunge la maturitate, iar satul să fie adăugat la proprietatea bisericii.

Când s-a apropiat de un alt sat, numit Ruiliac, care se află lângă râul Lida, a fost întâmpinat de către domnul satului, cerându-i să vină la ei fără întârziere, pentru că fiica lui era unică, fiind chinuită de un demon rău, provocând o mare tristețe părinților și rudelor.

Sfântul Hristos a mers acolo cu un pas accelerat și, alungând diavolul din adolescentă, i-a adus părinții la credința lui Hristos, iar idolii erau acolo, a distrus și a construit o biserică și a rămas aici până când întregul sat și împrejurimile sale au fost aduse la Dumnezeu prin botez sfânt.

De acolo, s-a dus la Arten, unde era un templu mare, unde se afla un idol al lui Jupiter, un zeu al păcatului.

Locuitorii acestui sat și din împrejurimi, slujitori plini de demonii, au auzit că episcopul creștin venea la ei și s-au adunat în mulțime și nu l-au vrut să-l primească la ei, deoarece se temeau că ar face cu idolul lor ceea ce a făcut în alte sate, aruncându-i în cenușă.

Când a venit la ei, preotul lui Dumnezeu, ei au început să strige cu furie: unii spuneau că el trebuie să fie ucis, ca un distrugător al vechilor obiceiuri paterne, iar alții au strigat că el trebuie să fie ars, ca un magician, un mincinos și un adversar al zeilor lor. Ei au vrut să fie foarte furioși cu el, dar nu au putut să-i facă niciun rău, pentru că dreapta Celui Preaînalt l-a protejat.

Înarmat cu armura și cu arma puterii divine invizibile, el, ca un războinic curajos, a trecut cu curaj printre revoltele poporului, a intrat în capela idolilor și, invocând numele atotputernic al lui Hristos, a poruncit idolei să cadă, iar demonul să iasă de acolo; și imediat idolul, căzând pe pământ, s-a zdrobit în praf și demonul a ieșit în mod evident din el sub forma unui șarpe uriaș și groaznic, care aruncă foc din gură, și s-a grăbit spre slujitorii săi, pentru că mulți oameni necredincioși au intrat în capelă.

A început să mănânce şi să ucidă oameni cu furie.

Poporul, nefiind în stare să scape de mânia și veninul șarpelui, a început să-l implore pe Sfântul Iulian pentru ajutor, cerându-i să-l elibereze de această nenorocire.

O, rob al adevăratului Dumnezeu, salvează-ne pe cei morți! Sfântul, îndrumându-i suficient, i-a câștigat pe toți pe Hristos, pentru că acei oameni au acceptat cu zel credința, s-au botezat, au distrus templul, iar în locul lui, la ordinul sfântului, au construit o biserică în cinstea lui Hristos Dumnezeu, și în alte locuri, unde erau idoli, i-au distrus, și a venit o mare bucurie în țară din cauza eliberării de ispitirea idolică.

Prin urmare, păstorul s-a străbătut de păstori şi a dus oile în câmpul spiritual, luându-le din gura lupului, cu excepţia unor locuri în care au rămas puţini morţi care nu au renunţat la frumuseţea lor.

Apoi el însuși s-a dus la preot și, după o salutare amabilă, a început să-l roage să vină la el în sat; prințul avea o casă frumoasă și un nume mare; ultimul a vrut ca preotul să facă aici o sărbătoare spirituală cu ocazia victoriei asupra idolatriei eradicate, și să fie prezent la masa de sărbătoare <unk> să se bucure toți în slava lui Dumnezeu, datorită bunătății iubitoare de oameni a Domnului.

În drum, au găsit un tânăr care zăcea pe pământ, pe care un uriaş l-a înconjurat, legându-i picioarele ca pe o frânghie şi legându-i tot corpul. Când au văzut acest lucru, toţi s-au speriat.

Domnule Iisus Hristos, om al omului, care ai pierdut paradisul de la vicleşugul şarpelui, care l-ai eliberat de crucea Ta, eliberează şi această creaţie de la vicleşugul care a legat-o, pentru ca cei care vor veni să ştie că Tu eşti Mântuitorul tuturor celor care se încred în Tine.

Când s-au apropiat de satul în care mergeau, o mulţime a ieşit în întâmpinarea lor. Doi oameni care erau demonizaţi au strigat la Sfântul Sfânt, care, invocând numele lui Hristos, l-a scos imediat.

Cei vindecați și toți cei care erau acolo au crezut în Cristos, iar sfântul lui Dumnezeu a fost primit cu mare onoare și dragoste în sat, în casa prințului, și a fost o mare sărbătoare, nu numai pentru trup, ci și pentru spirit, pentru că toate discuțiile prezenților erau despre gloria și puterea lui Cristos și despre distrugerea demonilor, învinși și rușinați în idoli.

La sfârșitul sărbătorii, care a fost în cinstea lui Dumnezeu, prințul i-a arătat episcopului toate comorile sale, cerându-i să ia tot ce vrea, dar sfântul nu a vrut să ia nimic, pentru că nu aurul și argintul, ci salvarea sufletelor oamenilor au fost pentru el cea mai prețioasă comoară.

După ce au stat acolo mult timp, l-au învățat cuvântul Domnului, pe el și pe toți cei din casa lui, și i-au botezat pe toți.

Fiind milostiv, tatăl iubitor de copii a avut milă de ei și, înainte de a pleca acasă, s-a dus la judecătorii cărora li s-a încredințat administrarea orașului și a început să le ceară să elibereze prizonierii pentru a-l întoarce; dar ei au respins cu cruzime cererile episcopului, iar el a plecat de la ei întristat.

Sfântul a intrat în biserică şi a mulţumit lui Dumnezeu că l-a ajutat să aducă atâtea suflete la mântuire, apoi a intrat în casă, unde i s-a oferit masa, dar el nu a vrut să mănânce nimic, întristat de soarta prizonierilor.

Când au ieşit din închisoare, ei au mers prin tot oraşul la casa arhiereului, şi nimeni nu le-a opus sau le-a spus nimic, pentru că toţi au văzut că nu mâna omului, ci puterea Domnului i-a eliberat din lanţuri şi i-a eliberat din închisoare.

Sfântul episcop Iulian, conducând biserica nou-luminată și hrănindu-i cu hrană spirituală pe turma de oi din cuvânt, a stat pe tron destul timp și, muncind apostolic în evanghelia lui Hristos, fiind deja un bătrân îmbătrânit, s-a apropiat de moartea sa onorabilă, eradicând complet idolatria și venerarea demonică în țara Kenenomaniei.

Cu câteva zile înainte de a muri, preotul a plecat din oraş într-un sat care aparţinea bisericii, unde s-a îmbolnăvit.

În oraș au aflat despre boala lui și s-au adunat la sfântul clerici, cetățeni evlavioși și toți cei care îl iubeau; sfântul, după ce i-a învățat o vreme, a poruncit după moartea sa să-i aleagă succesorul presbiterului Turivius, care lucra cu el pentru salvarea sufletelor oamenilor; după care, făcând ultimul sărut și predând binecuvântarea păcii, și-a dat în mâinile lui Dumnezeu sufletul sfânt.

Nu s-a întâmplat ca sfântul să moară prinț, <unk> în acel moment el nu era în oraș, ci a întârziat în satul său îndepărtat, dar i-a devenit cunoscută astfel: în ziua în care s-a făcut sfânt, prințul lua masa la el acasă cu prietenii săi, brusc i s-au deschis ochii spirituali și a văzut că sfântul Julian, îmbrăcat în haine sfinte, cu trei diaconi, purtând lămpi, au intrat la el și i-au dat binecuvântarea, iar diaconii au pus

Lămpile erau pe masă, şi au dispărut imediat.

Împăratul le-a zis celor ce stăteau lângă el: "Vedeţi ce măreţie am văzut?"

Nu l-aţi văzut pe tatăl nostru Iulian, care ne-a făcut atâtea minuni şi atâtea binefaceri? Acum a intrat aici cu trei diaconi şi trei lămpi, ne-a binecuvântat cu o faţă plină de lumină şi bucurie, ne-a lăsat lămpile şi a plecat. Cred că s-a vindecat, pentru că am auzit că a fost bolnav.

Prințul s-a trezit și s-a grăbit să meargă în oraș și în satul în care s-a gândit că este sfânt, și l-a găsit mort în Domnul și a plâns amarnic, și tot poporul a plâns pentru tatăl său și păstorul.

Când au ajuns la râul numit Sarta, aflat în apropiere de oraş, foarte adânc, pe care trebuia să-l traversăm cu feribotul, caii care purtau trăsura cu trupul sfântului, în loc să urce pe feribot, s-au îndreptat direct spre râu şi, conduşi de o mână invizibilă, au mers pe râul adânc, ca pe un pod, fără să-şi umple picioarele până la genunchi.

După ce au traversat malul, toţi au fost uimiţi şi îngroziţi de acest miracol glorios: miracolul minunat al Sfântului Julian făcea miracole nu numai în viaţă, ci şi după moarte.

Când trupul său a fost dus în oraş şi toţi se grăbeau să-l întâmpine, o femeie îşi spăla copilul într-un vas de cupru, sub care a pus un foc mic pentru a încălzi apa; văzând trupul sfântului şi mulţimea cu lumânări şi tămâie şi auzând cântecele, ea şi-a uitat copilul şi, lăsându-l, a ieşit să vadă cum se desfăşoară solemn trupul lui Dumnezeu; ea a stat şi a privit până când au trecut de casă.

Apoi s-a întors şi a văzut focul aprins, iar apa din vas devenise fierbinte. Ea a strigat şi a scos-o repede din foc şi a vărsat apa fierbinte.

Sfântul Iulian al lui Hristos a fost îngropat în biserica construită de el pe locul unde a fost înainte casa principala, care a fost dăruită sfântului, și la mormântul său s-au făcut multe miracole: în orice boală s-au dat vindecări prin rugăciunile acestui sfânt, prin harul Domnului nostru Isus Hristos, căruia cu Tatăl și cu Duhul Sfânt îi este onoarea și slava în vecii vecilor, amin.