Suferinţa sfântului patriciu martir şi a celor trei prezbiteri: Acacia, Menander şi Poliena.

Memoria din 19 mai Tronul episcopal al sfântului Patriciu se afla în orașul Prusa din Bitinia [regiunea Malaezia].

Într-o zi, el a început să denunțe în mod deschis greșelile păgânilor și să predice credința în Cristos; predicarea sa a convertit pe mulți păgâni la Cristos; pentru acest lucru, el a fost luat de păgâni împreună cu cei trei președinți - Acaia, Menandru și Poliene - și a fost dus la interogatoriu la magistratul din Bitinia, Julius, cel mai fervent.

Închinătorul idolilor.

Iulius a mers la izvoarele calde cu scopuri terapeutice. Aceste izvoare, într-adevăr, aveau proprietăți vindecătoare, datorită amestecului de diferite substanțe minerale în apele lor.

Multe dintre aceste surse erau cunoscute în antichitate în Italia 2 pe insula Sicilia.] , a poruncit să conducă în spatele său și un episcop creștin cu presbiterii săi, închiși în lanțuri de fier.

După ce a ajuns la izvoare şi s-a spălat în ele, Iulius a adus jertfe zeului său necurat Asclepius [Asclepius sau Aesculap - zeul greco-roman, considerat protector al artei medicale] şi dezei detestabile Sotiria [Sotiria în greacă].

Iulius l-a chemat pe Sfântul Patriciu şi pe preoţii din tribunale şi i-a spus: "Eşti nebun şi predici despre Hristos şi crezi în poveşti.

Priveşte cât de puternică este puterea zeilor noştri, cât de puternică este puterea vindecătoare pe care ei au dat-o acestor izvoare în folosul nostru şi, mai întâi de toate, înţelegeţi cât de puternică şi de milostivă este tatăl nostru Asclepius.

Dacă vrei să scapi de chinuri şi de chinuri şi să trăieşti liniştit în ţara ta, apoi, căzând, să te închini cu umilinţă şi să-i oferi un sacrificiu". Sfântul Patriciu i-a răspuns:

"Ce am spus eu de rău?" "În ce mă poţi învinovăţi, nenorocitule? Trebuie să recunoşti şi tu ceea ce este evident în sine, fără nici o înşelăciune şi înşelăciune: nu vezi cu ochii tăi vindecările date de izvoarele calde prin puterea dumnezeilor noştri atotputernici?"

"Excelentul Igimon, dacă vrei să afli adevărul despre originea, terminarea şi puterea vindecătoare a acestor ape calde, îţi voi spune despre toate acestea, dacă-mi vei da voie să mă asculţi cu blândeţe".

"Deci nu mă gândesc să aud de la tine decât poveşti, dar spune-mi ce ai de spus". El a răspuns: "Nu poveşti, ci adevărul". Acela a spus: "Ce altă sursă de apă caldă ai de spus decât de la zeii noştri?"

Sfântul i-a răspuns: "Sunt creștin, și oricine mărturisește acest sfințenie al creștinismului și se închină unicului Dumnezeu adevărat poate cunoaște cu rațiunea lui tainele lui Dumnezeu; de aceea și eu, deși un păcătos, dar mărturisesc că sunt un rob al lui Hristos, știu și pot să-ți spun adevărul cu privire la aceste ape.

"Înţelepciunea acestei lumi este o nebunie înaintea lui Dumnezeu.

Domnul nostru Hristos, lăudându-L pe Tatăl Său, a spus: "Te laud, Tată, Domnul cerului şi al pământului, că ai ascuns aceste lucruri de înţelepţi şi de înţelepţi şi le-ai descoperit pruncilor". (Luca 10:21) Şi apostolul spune: "Nu au înţeles adevărul, căci, dacă l-ar fi înţeles, nu l-ar fi răstignit pe Domnul slavei" (1 Corinteni 2:8).

"Spune-mi mai degrabă, cu ce putere şi prin ce mijloace curg aceste ape calde şi vindecătoare?" "În ceea ce mă priveşte pe mine, cred că este opera zeilor noştri, care au dorit să ajute oamenii".

Înainte de a vorbi, porunceşte-mi, Egimon, să ridic gardul, ca toţi să mă audă.

Când a fost deschisă bariera, toată lumea a început să vorbească cu voce tare. "Dumnezeul cel Atotputernic, care a creat focul şi apa din nimic, este singurul Dumnezeu care a creat omul.

El este Cel ce a făcut din foc lumina şi soarele, şi a făcut ca noaptea să domnească asupra zilei şi ziua asupra zilei. El a întins cerurile din apă şi a întins pământul pe apă.

El este Cel ce a creat cerurile şi pământul.

Când a văzut că oamenii îl înfurie pe Dumnezeu, Creatorul lor, şi că ei îşi iau idoli fără suflet, în locul lui Dumnezeu adevărat, şi se închină lor, El a pregătit două locuri de trecere pentru oameni după viaţa lor pământească.

Primul loc este luminat de lumina veşnică şi este plin de bunătăţi nespus de mari, iar celălalt este umplut de întuneric, de foc nesfârşit şi de chinuri veşnice.

Ei sunt cei care-şi înfurie Domnul, iar ei sunt cei care vor fi pedepsiţi.

Cei care stau în lumină vor avea parte de bucurie veşnică, iar cei care stau în întuneric vor fi chinuiţi pentru totdeauna.

El a făcut fiecare în parte şi le-a dat fiecare o poziţie.

Iar focul şi apa sunt deasupra întregului cer şi dedesubtul pământului. Apa care se vede pe pământ este numită mare, iar cea care este sub pământ este numită adânc.

apele sunt îndreptate în sus, prin adâncuri, ca prin tuburi de apă; când ajung la suprafaţa pământului, formează ori izvoare, ori fântâni, ori râuri.

Ceea ce se scurge din pământ în jurul focului, se scurge la suprafaţă cald, iar ceea ce se scurge departe de foc, se scurge la suprafaţa pământului rece.

De aceea, aceste ape sunt calde, deoarece curg aproape de focul subteran; în alte locuri, există ape mai reci, care se îngheță, deoarece se află la o distanță mai mare de foc.

Astfel, focul de dedesubt este destinat chinului sufletelor nelegiuite; apa de jos, transformată în gheaţă, este numită tartar.

În mitologie, este o adâncime întunecată, la fel de departe de suprafaţa pământului, cât este cerul de pământ.

În opinia grecilor, Tartar a fost înconjurat de trei straturi de întuneric şi de un zid de fier; acesta a servit ca un loc de închisoare pentru zeii doborâţi.] în care zeii voştri şi cei care-i venerează vor avea parte de o durere nesfârşită, aşa cum a cântat unul dintre poeţii voştri, spunând: "Limitele pământului şi ale mării nu sunt altceva decât

În afara limitelor, unde Iapet și Saturn [Iapet este unul dintre titanii - copiii lui Uranus (cerul) și Gei (pământul).

Potrivit mitologiei grecești, Iapet (împreună cu Cron) s-a răzvrătit împotriva zeului suprem - Zeus, pentru care a fost ultimul închis în Tartar.

Conform mitologiei grecești, Saturn, la fel ca Iapet, a fost aruncat de Zeus din cer și închis pentru o perioadă în Tartar.] (acestea sunt numele acestor zei ai voștri) nu se bucură nici de strălucirea soarelui luminos, nici de vânturile reci"; cu alte cuvinte: zeii voștri, care locuiesc în întuneric și în Tartar, nu

Soarele nu-i luminează, nu-i încălzeşte, iar cei ce stau în foc nu sunt răcoriţi de vânt. Tartarul este pus în adâncul pământului, la fel de adânc ca cerul.

Iar faptul că sub pământ este un foc pentru cei răi este confirmat de izvoarele fierbinţi care, în Sicilia, ies din sub pământ.

Şi avea multe izvoare fierbinţi.

Auzind aceste cuvinte ale sfântului, ecimonul l-a întrebat: "Atunci, Hristosul vostru este Creatorul tuturor lucrurilor despre care vorbeai".

El este Creatorul tuturor lucrurilor, pentru că este scris: "Toate lucrurile au fost făcute prin El şi nimic din ceea ce a fost făcut nu a fost făcut fără El". (Ioan 1:3) Şi din nou: "Toţi dumnezeii popoarelor sunt nimic, dar Domnul cerurilor l-a făcut" (1 Cronici 16:26).

Sfântul a răspuns: "Eu îl numesc pe Hristos Creatorul tuturor lucrurilor, pentru că este scris: "Când văd cerurile tale, lucrarea degetelor tale, luna şi stelele pe care le-ai rânduit".

Dacă te arunc în această apă fierbinte, pe care tu o numeşti Hristos şi nu zeul nostru, te va salva Hristos de focul acela?"

"Ştiu puterea lui Hristos, şi ştiu că El mă poate păstra sănătos şi nevinovat din apele astea, dacă vrea. Şi eu aş vrea prin apele astea să mă eliberez de viaţa aceasta, ca să trăiesc cu Hristos pentru totdeauna.

Nici un fir de păr din capul omului nu va cădea, fără care nici o pasăre nu va ajunge în plasă.

Dar să ştie toată lumea care mă ascultă acum că cei care se închină cu tine unei pietre lipsite de simţăminte, ca unui zeu, vor fi pedepsiţi pentru totdeauna în focul nesfârşit al pământului şi al iadului.

Când a auzit acest lucru, preotul s-a înfuriat şi i-a poruncit să se arunce în fântână. Când s-a aruncat în fântână, a strigat: "Doamne, ajută-mă pe robul tău!"

Când s-a aruncat în apă, picăturile de apă care se scurgeau din izvor erau ca scânteii de foc şi, ajungând la cei din jur, le provocau arsuri puternice, iar Sfântul Patriciu stătea nevătămat în apă, ca într-un loc răcoros, şi, bucuros, îl lăuda pe Hristos Dumnezeu.

Iegemon a poruncit soldaţilor să-l scoată pe sfânt din apă şi să-i taie capul cu un topor, împreună cu cei trei preoţi.

Şi a zis: "Doamne, Rege al tuturor şi Stăpân al tuturor lucrurilor, vizibile şi invizibile, Tu eşti Cel ce le deschide urechile celor ce Te cheamă în adevăr, Cel care a făcut aceste ape ca să-i mântuiască pe cei drepţi şi pe cei nedrepţi.

După ce s-a rugat, sfântul s-a aplecat pentru a-și tăia capul sfânt și a murit martiriu.

Sfântul Patriciu a fost ucis cu slujitorii săi în luna mai, în ziua a nouăsprezecea a lunii mai [timpul morţii lor nu este cunoscut cu exactitate, se crede că a urmat în mijlocul secolului al IV-lea] şi a primit coroana de onoare învingătoare de la Hristos Isus, Domnul nostru, căruia îi sunt cuvenite cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt onoarea şi gloria acum,

Şi întotdeauna şi pentru totdeauna.

Amin. "Condak, vocea a patra", care străluceşti cu bunătatea preoţiei, şi cu sângele suferinţei, împodobit cu Patricia suferită cu tine, Hristos în faţă, aminteşte-ne ca un om cinstit care a suferit.